Ghidul de completare a declaratiei 394
Ghidul de completare a declaraţiei informative privind livrările de bunuri/prestările de servicii şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional – formular 394
Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009 au fost modificate şi completate
creanţele fiscale aferente lunii noiembrie sunt scadente şi se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie, adică până la 20 decembrie
In MO 728/26.11.2013, a fost publicat Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3.582/2013 privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii.
Potrivit Ordinului 3581/2013, începând cu 1 ianuarie 2014, au calitatea de mari contribuabili primele 2.500 de persoane juridice române, selectate potrivit criteriilor
In luna decembrie 2013, trebuie depuse la Fisc, după caz, documentele precizate mai jos.
OUG 102/2013 principalele modificări aduse impozitului pe construcţii speciale şi redevenţele miniere reglementări care vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2014
OUG 102/2013 principalele modificări aduse regimului taxei pe valoarea adăugată şi accizelor reglementări care vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2014