Legea 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România

| July 28, 2014 | 0 Comments

 LEGE   Nr. 78 din 24 iunie 2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România
EMITENT:      PARLAMENTUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL  NR. 469 din 26 iunie 2014

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ART. 1
(1) Prezenta lege reglementează participarea persoanelor fizice la activităţile de voluntariat desfăşurate în folosul altor persoane sau al societăţii, organizate de persoane juridice de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ.
(2) Voluntariatul este un factor important în crearea unei pieţe europene competitive a muncii şi, totodată, în dezvoltarea educaţiei şi formării profesionale, precum şi pentru creşterea solidarităţii sociale.
ART. 2
(1) Statul român recunoaşte valoarea socială a activităţilor de voluntariat ca expresie a cetăţeniei active, a solidarităţii şi responsabilităţii sociale, precum şi valoarea profesională ca expresie a dezvoltării personale, profesionale, interculturale şi lingvistice a persoanelor care desfăşoară aceste activităţi.
(2) Statul susţine dezvoltarea mişcării de voluntariat la nivel local, naţional şi internaţional, cu respectarea independenţei şi diversităţii acesteia, în scopul îndeplinirii sale artistice şi culturale, sportive şi recreative, educaţionale, ştiinţifice, de cercetare, de tineret, de reprezentare, de mediu, de sănătate, sociale, de solidaritate, de dezvoltare comunitară, de ajutor umanitar, civic şi filantropic şi altele asemenea.
(3) Statul român sprijină dezvoltarea voluntariatului prin toate instituţiile sale care activează în domenii în care se desfăşoară activităţi de voluntariat potrivit legii.
ART. 3
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) voluntariatul reprezintă participarea voluntarului persoană fizică la activităţi de interes public desfăşurate în folosul altor persoane sau al societăţii, organizate de către persoane juridice de drept public sau de drept privat, fără remuneraţie, individual sau în grup;
b) activitatea de interes public reprezintă activitatea desfăşurată în domenii precum: arta şi cultura, sportul şi recreerea, educaţia şi cercetarea, protecţia mediului, sănătatea, asistenţa socială, religia, activismul civic, drepturile omului, ajutorul umanitar şi/sau filantropic, dezvoltarea comunitară, dezvoltarea socială;
c) organizaţia-gazdă este persoana juridică de drept public sau de drept privat, fără scop lucrativ, care organizează şi administrează activităţi de voluntariat;
d) contractul de voluntariat reprezintă convenţia încheiată între un voluntar şi organizaţia-gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului;
e) voluntarul este orice persoană fizică, fără deosebire de rasă, origine etnică, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, care a dobândit capacitate de muncă potrivit legislaţiei în domeniul muncii şi desfăşoară activităţi de voluntariat;
f) beneficiarul activităţii de voluntariat este persoana fizică, alta decât soţul/soţia şi copiii, sau persoana juridică în folosul căreia se desfăşoară activitatea de voluntariat;
g) coordonatorul voluntarilor este voluntarul sau angajatul organizaţiei-gazdă, care îndeplineşte sarcinile legate de coordonarea şi administrarea activităţii voluntarilor.
ART. 4
Prezenta lege se fundamentează pe următoarele principii:
a) participarea ca voluntar, activitate de interes public, neremunerată şi bazată pe o decizie liber consimţită a voluntarului;
b) implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii;
c) desfăşurarea voluntariatului cu excluderea remuneraţiei din partea beneficiarului activităţii;
d) participarea persoanelor la activităţile de voluntariat, pe baza egalităţii de şanse şi de tratament, fără discriminări;
e) activitatea de voluntariat nu substituie munca plătită;
f) caracterul de interes public al activităţii de voluntariat.
ART. 5
Activităţile de voluntariat izolate, sporadic prestate, în afara raporturilor cu persoanele juridice prevăzute la art. 1, din raţiuni familiale, de prietenie sau de bună vecinătate nu fac obiectul prezentei legi.
ART. 6
Autorităţile administraţiei publice sprijină derularea activităţilor de voluntariat prin includerea în strategiile de dezvoltare locală sau naţională a unor capitole distincte despre rolul voluntariatului ca resursă de dezvoltare a bunăstării sociale, şi nu ca modalitate de reducere a cheltuielilor, precum şi modul de sprijinire a voluntariatului pentru atingerea priorităţilor locale sau naţionale.
ART. 7
(1) Autorităţile administraţiei publice locale susţin voluntariatul ca metodă recunoscută prin care cetăţenii pot participa activ la activităţi de voluntariat în comunităţile lor, metodă ce le permite acestora să abordeze probleme legate de acţiuni umanitare, mediu înconjurător, probleme sociale, şi altele asemenea.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale se întâlnesc anual cu reprezentanţii legali ai organizaţiei-gazdă, pe raza unităţilor administrativ-teritoriale pe care le conduc, în vederea organizării unei cooperări efective în activităţile de interes public desfăşurate de către voluntari, precum şi în vederea promovării, la nivel local, a acestor activităţi, a rezultatelor şi impactului social survenit.
(3) Autorităţile administraţiei publice locale promovează şi susţin organizarea de evenimente cu ocazia Zilei Internaţionale a Voluntariatului, în data de 5 decembrie a fiecărui an.
ART. 8
(1) Activităţilor de voluntariat organizate în afara României de către organizaţii-gazdă de naţionalitate română, în parteneriat cu organizaţii din ţara respectivă, desfăşurate în temeiul unui contract de voluntariat semnat în România, le sunt aplicabile prevederile prezentei legi.
(2) Voluntarilor cetăţeni străini le este garantată rezidenţa pe teritoriul statului român pe durata contractului de voluntariat, în limitele şi condiţiile impuse de legislaţia privind regimul străinilor în România.
ART. 9
(1) Activitatea de voluntariat se desfăşoară în urma unei cereri din partea organizaţiei-gazdă, prin care aceasta îşi manifestă disponibilitatea de a colabora cu voluntari. Organizaţia-gazdă are posibilitatea de a refuza motivat cererea unui candidat de a deveni voluntar, în condiţiile prevăzute în statutul acesteia, în funcţie de tipul de activitate desfăşurată, şi cu respectarea art. 4 lit. c).
(2) Cererea emisă de organizaţia-gazdă persoană juridică de drept public, prin care este manifestată disponibilitatea de a colabora cu voluntari, se realizează printr-un anunţ public.
(3) Organizaţia-gazdă oferă instruire iniţială cu privire la:
a) structura, misiunea şi activităţile organizaţiei-gazdă;
b) drepturile şi responsabilităţile voluntarului;
c) regulamentele interne care reglementează implicarea voluntarului.
(4) Organizaţia-gazdă poate oferi voluntarilor, în condiţiile legislaţiei din domeniul educaţiei şi formării profesionale, cursuri de instruire, formare şi pregătire profesională în domeniul în care aceasta activează.
ART. 10
(1) Este interzis, sub sancţiunea anulabilităţii, să se încheie contract de voluntariat în scopul de a evita încheierea unui contract individual de muncă sau, după caz, a unui contract civil de prestări de servicii ori a altui contract civil cu titlu oneros pentru efectuarea prestaţiilor respective.
(2) Activitatea de voluntariat se consideră experienţă profesională şi/sau în specialitate, în funcţie de tipul activităţii, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite.
(3) Pe durata perioadei activităţii de voluntariat, precum şi la încheierea activităţii de voluntariat, organizaţia-gazdă, la cererea voluntarului, eliberează un certificat de voluntariat la care este anexat un raport de activitate. Acestea se întocmesc în limba română dacă au fost emise pe teritoriul României.
(4) Certificatul de voluntariat va conţine următoarele elemente:
a) datele de identificare ale organizaţiei-gazdă care emite certificatul;
b) numărul de înregistrare şi data emiterii certificatului;
c) numărul de înregistrare şi data contractului de voluntariat;
d) numele, prenumele şi datele de identificare ale voluntarului;
e) perioada şi numărul de ore de voluntariat;
f) numele şi prenumele coordonatorului voluntarilor;
g) numele şi prenumele reprezentantului legal al organizaţiei-gazdă;
h) menţiunea “Voluntarul şi organizaţia emitentă sunt responsabili pentru veridicitatea datelor şi informaţiilor cuprinse în acest certificat”.
(5) Certificatele de voluntariat sau documentele echivalente eliberate de organizaţii-gazdă dintr-un alt stat sunt recunoscute în România în măsura în care conţin elementele prevăzute la alin. (4) şi sunt prezentate în copie autentificată şi traducere legalizată.
(6) Raportul de activitate va conţine următoarele elemente:
a) activităţile de voluntariat prestate;
b) atribuţiile asumate;
c) aptitudinile dobândite.
ART. 11
(1) Voluntariatul se desfăşoară pe baza unui contract încheiat în formă scrisă, în limba română, între voluntar şi organizaţia-gazdă. Obligaţia de încheiere a contractului de voluntariat în formă scrisă revine organizaţiei-gazdă. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
(2) În cazul încheierii contractului de voluntariat cu un cetăţean străin, organizaţia gazdă poate să-i pună acestuia la dispoziţie un interpret.
(3) Organizaţia-gazdă este obligată ca, anterior începerii activităţii de voluntariat, să înmâneze voluntarului un exemplar din contractul de voluntariat.
(4) Anterior începerii activităţii, contractul de voluntariat se înregistrează în registrul de evidenţă a voluntarilor ţinut de organizaţia-gazdă.
(5) Contractul de voluntariat este însoţit obligatoriu de fişa de voluntariat şi fişa de protecţie a voluntarului.
(6) Contractul de voluntariat trebuie să conţină următoarele clauze:
a) datele de identificare ale părţilor contractante;
b) descrierea activităţilor pe care urmează să le presteze voluntarul;
c) timpul şi perioada de desfăşurare a activităţii de voluntariat;
d) drepturile şi obligaţiile părţilor;
e) stabilirea cerinţelor profesionale, a abilităţilor sociale, intereselor de dezvoltare, a celor de sănătate, confirmate prin certificate de sănătate sau alte documente;
f) condiţiile de reziliere a contractului.
(7) Contractul de voluntariat încetează în următoarele condiţii:
a) la expirarea termenului stabilit în contract, respectiv la data la care prestaţiile care fac obiectul contractului au fost executate;
b) de comun acord;
c) când organizaţia-gazdă îşi încetează activitatea;
d) prin denunţare unilaterală, în condiţiile art. 21;
e) în caz de reziliere a contractului.
(8) Fişa de voluntariat conţine descrierea în detaliu a tipurilor de activităţi pe care organizaţia-gazdă şi voluntarul au convenit că acesta din urmă le va desfăşura pe parcursul contractului de voluntariat.
(9) Fişa de protecţie a voluntarului conţine instrucţiuni cu privire la desfăşurarea activităţii acestuia, cu respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru activităţi ce ies din domeniul de acoperire al fişei de protecţie a voluntarului, organizatorii activităţii vor apela la inspectoratele teritoriale de muncă ce vor pune la dispoziţia acestora instrucţiuni de securitate a muncii specifice activităţii respective.
(10) Organizaţia-gazdă este obligată să ţină evidenţa voluntarilor, a duratei şi a tipului activităţilor desfăşurate şi evaluării voluntarilor, pe baza criteriilor stabilite în regulamentul intern.
ART. 12
Contractul de voluntariat trebuie să conţină minimum următoarele drepturi ale voluntarului:
a) dreptul de a desfăşura activitatea de voluntariat în concordanţă cu capacitatea şi disponibilitatea acestuia;
b) dreptul de a solicita organizaţiei-gazdă eliberarea certificatului de voluntariat însoţit de raportul de activitate;
c) dreptul la confidenţialitate şi protecţia datelor personale;
d) dreptul la timp liber corespunzător cu activitatea de voluntariat.
ART. 13
(1) Contractul de voluntariat trebuie să conţină următoarele obligaţii ale voluntarului:
a) obligaţia de a presta o activitate de interes public, fără remuneraţie;
b) obligaţia unei conduite complementare cu obiectivele generale ale voluntariatului – îmbunătăţirea calităţii vieţii şi reducerea sărăciei, dezvoltare sustenabilă, sănătate, prevenirea şi gestionarea efectelor dezastrelor, incluziunea socială şi, totodată, lupta împotriva excluderii sociale şi discriminarea;
c) obligaţia voluntarului de a îndeplini sarcinile prevăzute în fişa de voluntariat, precum şi respectarea instrucţiunilor stipulate în fişa de protecţie a voluntarului;
d) obligaţia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor la care are acces în cadrul activităţii de voluntariat, pe perioada desfăşurării contractului de voluntariat şi pe o perioada de 2 ani după încetarea acestuia;
e) obligaţia de a anunţa indisponibilitatea temporară de a presta activitatea de voluntariat în care este implicat.
(2) Răspunderea voluntarului în astfel de situaţii se angajează potrivit regulilor stabilite în legislaţia în vigoare şi în regulamentele interne ale organizaţiei-gazdă.
ART. 14
Contractul de voluntariat trebuie să conţină următoarele drepturi ale organizaţiei-gazdă:
a) dreptul de a stabili organizarea şi funcţionarea activităţii de voluntariat;
b) dreptul de a iniţia conţinutul fişei de voluntariat, pe care o adaptează la solicitarea şi pregătirea voluntarului, precum şi la tipul de activităţi de voluntariat desfăşurate de către organizaţia-gazdă;
c) dreptul de a exercita controlul asupra modului de implementare a fişei de voluntariat prin coordonatorul de voluntari;
d) dreptul de a constata abaterile voluntarului, raportate la clauzele stabilite în contractul de voluntariat, fişa de voluntariat şi/sau în fişa de protecţie a voluntarului.
ART. 15
(1) Contractul de voluntariat trebuie să conţină următoarele obligaţii ale organizaţiei-gazdă:
a) obligaţia de a asigura desfăşurarea activităţilor sub conducerea unui coordonator de voluntari, cu respectarea condiţiilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, în funcţie de natura şi de caracteristicile activităţii respective;
b) obligaţia de a suporta cheltuielile de hrană, cazare şi transport pentru voluntar în desfăşurarea activităţii sale de voluntariat;
c) obligaţia de a suporta alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea activităţii de voluntariat, cu excepţia celor aferente muncii prestate de către voluntar.
(2) La solicitarea voluntarului, organizaţia-gazdă poate încheia contract de asigurare împotriva riscurilor de accident şi de boală sau a altor riscuri ce decurg din natura activităţii, în funcţie de complexitatea activităţii la care participă acesta.
ART. 16
În executarea contractului de voluntariat, voluntarul se subordonează coordonatorului voluntarilor, numit în condiţiile art. 3 lit. g). În situaţia în care, prin desfăşurarea activităţilor de voluntariat, se cauzează prejudicii unor terţe persoane, organizaţia-gazdă va răspunde solidar cu voluntarul, în condiţiile legii sau ale contractului de voluntariat, dacă acestea nu au fost determinate de culpa exclusivă a voluntarului.
ART. 17
Executarea obligaţiilor contractuale ce revin voluntarului nu se poate face prin reprezentare.
ART. 18
Răspunderea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de voluntariat este supusă prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
ART. 19
Dacă pe parcursul executării contractului de voluntariat intervine, independent de voinţa părţilor, o situaţie de natură să îngreuneze executarea obligaţiilor ce revin voluntarului, contractul va fi renegociat, iar dacă situaţia face imposibilă executarea contractului, acesta încetează de plin drept.
ART. 20
(1) Negocierea sau renegocierea contractului de voluntariat se va face la cererea scrisă a uneia dintre părţi, în condiţiile stabilite prin contractul de voluntariat.
(2) La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor de voluntariat părţile sunt egale şi libere.
ART. 21
Denunţarea unilaterală a contractului de voluntariat are loc la iniţiativa oricăreia dintre părţi, care se comunică şi se motivează în scris. Condiţiile denunţării se stabilesc prin contractul de voluntariat, termenul de preaviz fiind de 15 zile.
ART. 22
(1) Litigiile izvorâte din încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului de voluntariat se soluţionează pe cale amiabilă sau prin procedura de mediere, iar, în caz de nesoluţionare, de către instanţele civile.
(2) Acţiunile izvorâte din contractul de voluntariat sunt scutite de taxă de timbru.
ART. 23
La concursurile organizate pentru ocuparea posturilor, dacă doi sau mai mulţi candidaţi obţin punctaje egale, autorităţile şi instituţiile publice şi angajatorii persoane fizice sau juridice pot acorda punctaj suplimentar candidaţilor care prezintă unul sau mai multe certificate de voluntariat obţinute din activităţi de voluntariat, eliberate în condiţiile prevăzute de prezenta lege, în situaţia în care acestea constituie criterii de selecţie.
ART. 24
Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică personalului din cadrul serviciilor de urgenţă voluntare constituite conform legii, precum şi persoanelor cărora le sunt aplicabile dispoziţiile legale privitoare la prestarea serviciului militar pe bază de voluntariat.
ART. 25
Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 26
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea voluntariatului nr. 195/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 25 aprilie 2007.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Bucureşti, 24 iunie 2014.
Nr. 78.

—————

Tags: ,

Category: Legislatie

Leave a Reply

Your email address will not be published.