Înregistrarea la cerere în scopuri de TVA a persoanelor al căror cod de TVA a fost anulat
In Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664/30.10.2013, a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3330/2013 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare, la cerere, în scopuri de taxă pe valoarea adăugată potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) lit. b) – d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, ale cărui principale reglementări le prezentăm în articolul de mai jos.
Procedura se aplică pentru înregistrarea în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul Fiscal), de către organele fiscale competente, la solicitarea persoanelor impozabile cărora le-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA întrucât:
– asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au avut înscrise în cazierul fiscal fapte, în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9) lit. c) din Codul Fiscal;
– nu au depus niciun decont de taxă, în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9) lit. d) din Codul Fiscal;
– nu au evidenţiat, în deconturile de taxă depuse, nicio operaţiune realizată, în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9) lit. e) din Codul Fiscal;
Organul fiscal competent este organul fiscal în a cărui evidenţă persoana impozabilă este înregistrată ca plătitor de impozite şi taxe sau organul fiscal stabilit potrivit art. 36 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru persoanele impozabile care nu sunt stabilite în România conform art. 125^1 alin. (2) din Codul Fiscal.
Persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) lit. b) – d) din Codul Fiscal, depun la organul fiscal competent formularul 099 „Cerere de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea a adăugată, potrivit art. 153 alin. (9^1) lit. b) – d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Cererea de înregistrare însoţită de documentaţia aferentă se depune la registratura organului fiscal competent sau prin poştă, cu confirmare de primire.
Înregistrarea în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 153 alin. (9^1) lit. b) – d) din Codul Fiscal se face prin emiterea Deciziei privind înregistrarea în scopuri de TVA în două exemplare, dintre care un exemplar se comunică contribuabilului, potrivit art. 44 din Codul de Procedură Fiscală.
După comunicarea deciziei privind înregistrarea în scopuri de TVA către persoana impozabilă, organul fiscal operează în Registrul contribuabililor înregistrarea în scopuri de TVA şi emite certificatul de înregistrare în scopuri de TVA care se comunică contribuabilului în condiţiile menţionate mai sus.
Reînregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor cărora le-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA din cauza faptelor înscrise în cazierul fiscal:
Înregistrarea în scopuri de TVA, la cerere, se face numai dacă a încetat situaţia care a condus la anularea înregistrării, potrivit art. 153 alin. (9^1) lit. b) din Codul Fiscal.
Cererea de înregistrare în scopuri de TVA se depune, în cazul societăţilor comerciale înmatriculate în registrul comerţului, însoţită de certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului din care să rezulte datele de identificare ale administratorilor persoanei impozabile la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA, precum şi ponderea deţinută în capitalul social la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA.
Organul fiscal competent emite decizia de înregistrare în scopuri de TVA dacă, la data depunerii cererii de înregistrare, sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
– faptele care au condus la anularea înregistrării în scopuri de TVA nu mai figurează în evidenţa cazierului fiscal al persoanei impozabile;
– actualii asociaţi/administratori ai persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi nu au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi /sau situaţii de atragere a răspunderii solidare.
– persoana impozabilă nu se încadrează în nicio altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA.
De reţinut! În cazul societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ai căror asociaţi din cauza cărora s-a dispus anularea înregistrării în scopuri de TVA nu sunt majoritari la momentul solicitării reînregistrării, organul fiscal întocmeşte decizia de înregistrare în scopuri de TVA chiar dacă nu a încetat situaţia care a condus la anularea înregistrării conform art. 153 alin (9) lit. c) din Codul Fiscal, dacă societatea comercială nu se încadrează în nicio altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA.
Reînregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor cărora le-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA pentru nedepunerea niciunui decont de taxă:
Cererea de înregistrare se depune însoţită de următoarele documente:
– toate deconturile de TVA (formular 300) nedepuse la termen;
– o cerere motivată din care să rezulte că se angajează să depună la termenele prevăzute de lege deconturile de taxă;
– certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului din care să rezulte datele de identificare ale administratorilor persoanei impozabile la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA, precum şi datele de identificare ale asociaţilor şi ponderea deţinută în capitalul social la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul societăţilor comerciale înmatriculate în registrul comerţului.
Dacă persoana impozabilă nu se încadrează în nicio altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 153 alin. (9) lit. a) – c) sau lit. e) din Codul Fiscal, organul fiscal emite decizia de înregistrare în scopuri de TVA a persoanei impozabile solicitante, iar înregistrarea în scopuri de TVA se face cu data comunicării deciziei.
Reînregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor cărora le-a fost anulată înregistrarea în scopuri de TVA pentru neevidenţierea, în deconturile de taxă depuse, a niciunei operaţiuni realizate:
În cazul societăţilor comerciale înmatriculate în registrul comerţului, cererea se depune însoţită de certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului din care să rezulte datele de identificare ale administratorilor persoanei impozabile la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA, precum şi datele de identificare ale asociaţilor şi ponderea deţinută în capitalul social la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri de TVA.
Important! Persoana impozabilă declară pe propria răspundere că va desfăşura activităţi economice prin completarea casetei corespunzătoare din cererea de înregistrare, formular 099.
Dacă persoana impozabilă nu se încadrează în nicio altă situaţie de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 153 alin. (9) lit. a) – d) din Codul Fiscal, organul fiscal emite decizia de înregistrare în scopuri de TVA a persoanei impozabile solicitante, iar înregistrarea în scopuri de TVA se face cu data comunicării deciziei.
Sursa: www.finantevalcea.ro
Category: Legislatie