Ordinul ANAF 3.713/2013 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (089)
In Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753/04.12.2013, a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.713/2013 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (089) „Declaraţie pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 160 alin. (2) lit. e) pct. 2 din Codul Fiscal”.
În acest context, reamintim că, prin Ordonanţa Guvernului nr. 28/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, la operaţiunile pentru care se aplică taxarea inversă conform art. 160 din Codul Fiscal, a fost adăugată livrarea de energie electrică către comercianţi persoane impozabile, în situaţia în care sunt îndeplinite anumite condiţii, inclusiv aceea de a declara pe propria răspundere activitatea principală în ceea ce priveşte cumpărările de energie electrică, ca fiind revânzarea acesteia, precum şi consumul propriu din energia electrică cumpărată în proporţie de 1%, în perioada ianuarie – noiembrie a anului calendaristic, declaraţie ce face obiectul formularului 089.
Formularul 089 „Declaraţie pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 160 alin. (2) lit. e) pct. 2 din Codul Fiscal” se completează de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, stabilite în România, conform art. 125^1 din Codul Fiscal, care deţin o licenţă valabilă de furnizare a energiei electrice, eliberată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, şi a căror activitate principală, în ceea ce priveşte cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia şi consumul propriu din energia electrică cumpărată este neglijabil, respectiv este de maximum 1% din energia electrică cumpărată în perioada ianuarie-noiembrie a anului calendaristic.
Formularul se depune la organul fiscal competent anual, până la 10 decembrie a fiecărui an, şi este valabil pentru toate achiziţiile de energie electrică efectuate în anul următor. Organul fiscal competent este administraţia judeţeană a finanţelor publice, serviciul fiscal municipal, serviciul fiscal orăşenesc, în a căror rază teritorială persoana impozabilă îşi are domiciliul fiscal sau în a căror evidenţă aceasta se află înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, după caz.
Declaraţia este valabilă pentru toate achiziţiile de energie electrică efectuate în anul calendaristic următor celui în care se depune declaraţia.
Atenţie! Depunerea declaraţiei peste termenul legal de depunere constituie contravenţie, potrivit art. 219 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi se sancţionează potrivit prevederilor art. 219 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ, respectiv cu amendă de la 500 la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei, pentru persoanele juridice.
Lista persoanelor impozabile care au depus declaraţiile pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 160 alin. (2) lit. e) din Codul Fiscal, se publică până cel târziu la 31 decembrie a fiecărui an, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro/Informaţii publice/Informaţii privind agenţii economici.
Sursa: finantevalcea
Category: Stiri Actuale